Se zice ca fiecare om are un nume predestinat... al meu este Andreea, nume de origine greaca, ce se traduce prin "barbatie", "curaj", un om ce poseda "al saselea simt", legaturi spirituale si chiar mistice. Andrei a fost unul din cei 12 apostoli ai lui Iisus, patronul Scotiei, al Romaniei, Greciei, Spaniei, Siciliei si Rusiei, cel care a adus crestinismul in Dobrogea, fiind considerat chiar crestinatorul Romaniei. Deci, ce ar trebui sa inteleg din predestinatia numelui? Ca sunt un om curajos si intuitiv, ce crede in Dumnezeu, cu principii si reguli pe care le respecta si ca voi muri pentru o cauza buna? De fapt nu pentru o cauza buna, ci pentru ca semenii mei sa inteleaga ceva. Uhh, suna bine... si mi`ar place sa fie asa. Sincer, traiesc cu iluzia ca sunt un om bun. Nu extraordinar, nu foarte bun, "putin" bun. Nu urasc, nu invidiez, nu sunt egoista, nu sunt avara. Iubesc sincer si cu intensitate. Pe parinti, iubit, prieteni, mediu inconjurator, animale, o idee sau un vis. Si nu`mi place sa cred in ceva si sa fiu dezamagita. Adica in ce cred eu - e bine. Pentru mine.
