Se zice ca fiecare om are un nume predestinat... al meu este Andreea, nume de origine greaca, ce se traduce prin "barbatie", "curaj", un om ce poseda "al saselea simt", legaturi spirituale si chiar mistice. Andrei a fost unul din cei 12 apostoli ai lui Iisus, patronul Scotiei, al Romaniei, Greciei, Spaniei, Siciliei si Rusiei, cel care a adus crestinismul in Dobrogea, fiind considerat chiar crestinatorul Romaniei. Deci, ce ar trebui sa inteleg din predestinatia numelui? Ca sunt un om curajos si intuitiv, ce crede in Dumnezeu, cu principii si reguli pe care le respecta si ca voi muri pentru o cauza buna? De fapt nu pentru o cauza buna, ci pentru ca semenii mei sa inteleaga ceva. Uhh, suna bine... si mi`ar place sa fie asa. Sincer, traiesc cu iluzia ca sunt un om bun. Nu extraordinar, nu foarte bun, "putin" bun. Nu urasc, nu invidiez, nu sunt egoista, nu sunt avara. Iubesc sincer si cu intensitate. Pe parinti, iubit, prieteni, mediu inconjurator, animale, o idee sau un vis. Si nu`mi place sa cred in ceva si sa fiu dezamagita. Adica in ce cred eu - e bine. Pentru mine.
Nu`mi place sa fiu slaba... cred ca nu ma defineste aceasta trasatura... sunt un caracter puternic... dar am momente de slabiciune si de depresie... momente in care ma simt trista si abandonata. Si ma complac, asa, in momentele acelea, fara vreoun interes de a le depasi... imi ofer timp sa plang, sa ma vait, sa analizez lucrurile ce nu merg bine in viata mea si din ce cauze... in scurt timp imi revin, poate putin mai puternica decat inainte... si vad partea plina a paharului, pretuiesc ce am si sunt sigura ca am sa ajung unde doresc. Iar unde doresc sa ajung nu e foarte departe - e chair aici, in inima mea. Sunt fericita, pentru ca nu`mi doresc perfectiune in nimic( atingerea perfectiunii fiind cel mai mare dusman al omului, de care nu poti vedea ce ai ). Mi`e frica doar de alegerile pe care le pot lua si de consecintele acestora... mi`e frica sa nu gresesc pentru ca unele greseli nu mai pot fi reparate... si mi`e cel mai frica sa nu ii dezamagesc pe cei pe care`i iubesc si care, la randul lor, ma iubesc si cred in mine... dar poate ei nici nu pot fi dezamagiti, nu`i asa? Doar daca ma dezamagesc pe mine, ii dezamagesc si pe ei... iar asta n`am sa permit sa se intample!
Eu nu scriu despre politica. Nu`mi place, nu ma pricep. Dar ca orice om, am o parere. Si e nasoala rau... Adica: toti cei care l`au votat pe Crin, au votat schimbare; si Crin ce face - isi da voturile lui Geoana, care e comunist si asta n`o zic eu, ci partidului din care face parte. Off... ma umple de nervi atata coruptie si incapacitate... nu zic ca Base ii usa de biserica, are si el interesele lui... dar oricum ar fi, are nevoie de sprijin si sustinere din guvern, singur un om nu poate lupta cu cata marsavie exista in tara. Suntem corupti. Si eu, si tu, si el, si ea... de la mic la mare. Ar trebui sa ne nastem din nou sa incercam sa facem ceva bine. Avem deja in sange hotia si nepasarea, lenea sociala si inavutirea... Ar trebui sa fie dati toti jos si adusi straini... ca in timpul dominatiei fanariote. Sincer, cred ca nu conteaza cine`i presedinte. Poa` sa fie si "Bunicu`", secretul bunastarii sta in fiecare din noi. Daca am fi OAMENI, daca am avea suflete, daca ne`am ajuta reciproc, daca am proteja mediul, daca am lupta pentru cauza noastra, atunci am avea prosperitate si fericire. Dar atata timp cat fiecare trage pentru el, sa fie cat mai bogat, sa`si costruiasca palate, n`o sa ajungem prea departe. Adica n`o sa ajungem niciunde. Oamenii mor. Si cei bogati, si cei saraci. Si pacatele nu se sterg cu bani. Dupa ce nu vom mai fi, ramane parerea celorlalti despre noi. Banii se duc, palatele se darama.
Ne dam mana si inchidem ochii; mergem asa, cu ei inchisi. Nu vrem sa`i deschidem, stim ca e cineva langa noi. Ne lasam condusi. Ne uitam la celalalt cu ochii inchisi, pentru ca il vedem cu sufletul. Ne lasam sufletul sa decida. Ne gandim ca stie el ce`i mai bine. Asta se numeste INCREDERE.
Putem sa alegem si cealalta cale, sa tinem ochii larg deschisi, in felul acesta ne ferim de eventualele dezamagiri. Dar si de amintirea unei iubiri simple, dar totale. Eu asa inteleg iubirea. Nu cred ca e nevoie de mult timp sau de nu`stiu`cate dovezi; doar de credinta.
Cum s`ar zice, merg stramb pe un drum drept.
Tot ce poate fi exprimat prin cuvinte e superficial. Nu fals - superficial(de suprafata). Pentru ca tot ce conteaza e inauntrul fiecaruia dintre noi. Si cuvintele sunt mult prea sarace, nu pot defini frumusetea sau iubirea. Am citit "Micul Print" de Exupery pe nerasuflate cand eram mai mica. Si pe romana, si pe franceza. M`a fascinat: "...limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda miezul lucrurilor." Nici ochii nu pot vedea esentialul, nici cuvintele nu`l pot reda. Ma gandeam ca, daca poti sa`i spui unei persoane cat de mult o iubesti, n`o iubesti indeajuns. Si nu stiu cum se poate dovedi iubirea. Sincer, cred ca se poate doar simti... sa simti ca iubesti si sa simti ca esti iubit. Pentru ca daca iubesti, n`ai cum sa ascunzi, e ceva in privire si in atingere ce te da de gol... e ca si cum atingerea ar fi de catifea si privirea de cristal. Iar pe fundal o muzica suava... si in aer inimioare...
Am gasit citatul asta pe un site: “Nu exista razbunare mai completa ca iertarea” si m`a facut sa reflectez... Nu ca as fi o persoana razbunatoare, departe de mine gandul asta... Dar avem cu totii momente cand am vrea sa intoarcem roata in favoarea noastra, nestiind ca viata insasi stie cum(si cand!) s`o intoarca. Sincer, la mine e valabila chestia cu roata, intotdeauna cand fac ceva mai mult sau mai putin rau platesc... Si din acelasi motiv poate nu ma razbun. Adica daca e in datoria cuiva sa intoarca roata, de ce sa`i iau eu painea de la gura? Iar atunci cand ierti, te eliberezi pe tine insuti... iti oferi libertate si pace interioara, factor pozitiv pentru sine. O intrebare ma framanta... Cel iertat trebuie sau nu sa stie ca a fost iertat? Iertam doar pentru noi insine sau si pentru ceilalti? Tu, daca ai gresi cu ceva cuiva, ai vrea sa stii ca ai fost iertat?
Let`s talk about... zile speciale versus zile obisnuite... De ce sunt unele zile mai "speciale" ca altele? De ce nu facem ca fiecare zi sa fie una speciala? De ce purtam anumite haine(hainele "bune") doar in anumite zile? De ce pastram tacamuri intacte, pe care le folosim 1-2-3 ori pe an, doar de sarbatori? De ce asteptam o aniversare sau un eveniment sa zicem "te iubesc"? De ce nu bem sampanie cand avem pofta? De ce asteptam o data pe an sa fie "ziua mea", cand o putem celebra in fiecare zi? De ce asteptam Ziua Mamei pentru a`i zice cat de mult o pretuim?
Mai bine... hai sa traim azi, ca si cum ar fi maine ultima zi, sa iubim ca si cum s`ar termina lumea, dar sa lasam intotdeauna vie speranta unui nou inceput...
Am inteles ca oamenii aleg. Chiar si cand zic ca nu`i asa. Interesant - psihologia spune ca in urma unui anumit comportament al altei persoane, noi insine alegem cum sa se simtim. Adica daca ne lasam intimidati, daca suferim sau pur si simplu nu cedam. Mai pe scurt, eu vin la tine, iti spun ca esti o mizerie de om, ca nu esti in stare de nimic bun in viata si ca cei din jurul tau te detesta, iar tu alegi daca sa suferi, sa plangi sau sa ma ignori - in sensul in care spusele mele nu`ti ating Egoul. Sincer, avem posibilitatea asta? De fapt, alegerea o putem face constient? Cred ca raspunsul la intrebare rezolva si problema "suferintelor" in cuplu, cand actiunile unuia cauzeaza suferinta celuilalt. Altfel spus, daca alegerea impactului asupra noastra, cauzat de alte persoane, se face in mod deliberat - constient, putem alege sa nu suferim in cadrul unei relatii, sa "luam" doar partea buna si ce ne face fericiti, iar in momentul in care doza s`a terminat, sa iesim din relatie fara ca starea de bine si capacitatea de iubire/relationare sa ne fie afectata? Din punct de vedere psihologic, raspunsul e da(dar cum intotdeauna in psihologie sunt implicati mai multi factori pe care nu`i iau in discutie, ma focusez doar pe posibilitatea alegerii - nu a sentimentelor, ci a impactului unor vorbe/fapte). Din punct de vedere personal, nu e asa. Poate pentru ca avem un "tipar" al reactiilor: imi spune cineva ca nu valorez mult ca om - sufar; imi spune altcineva ca sunt bun/a la suflet - sunt exaltata. In limbaj mai popular, s`ar traduce alegerea asta prin "nu`mi pasa de parerea altora despre mine". Adica poa` sa zica cine ce`o vrea, nu ma atinge... partea proasta e ca aceste vorbe sunt zise in majoritatea cazurilor doar de fatada, exact cei ce le sustin sunt mai interesati de parerea altora. Poate din cauza lipsei de incredere in sine; poate din cauza unei increderi in sine prea mare. Nevermind. Daca iti spun ca tu, cel care critici, n`ai nimic bun de zis - ma crezi?
